vineri, 12 noiembrie 2010

Pe culmile disperarii - Emil Cioran

"Simt cum ar trebui sa mor cin cauza vietii si ma intreb daca are vreun sens cautarea unei explicatii."

"Sunt trairi si obsesii cu care nu se poate vietui."

"A fi liric inseamna a nu putea ramane inchis in tine insuti."

"Suferinta adevarata izvoraste din boala."

"Suntem toti atat de inchisi unul altuia!"

"Lacrimile nu sunt arzatoare decat in singuratate."

"Moartea cea mai adanca si mai organica este moartea din singuratate,cand insasi lumina este un principiu de moarte."

"Te dilati interior, cresti pana la nebunie, pana unde nu mai exista nici o granita, la margine de lumina, unde aceasta este furata de noapte, si din acel preaplin ca intr-un vartej bestial esti aruncat de-a dreptul in nimic."

"Nu exista argumente pentru a trai"

"O existenta care nu ascunde o mare nebunie n-are nicio valoare."

"Ce-ar fi daca fata omului ar putea exprima adecvat toata suferinta interioara, daca in expresie s-ar obiectiva intreg chinul interior? Am mai putea sta de vorba intre noi? N-ar trebui sa vorbim atunci cu mainile pe fata? Viata ar fi realmente imposibila daca tot ce avem noi ca infinit de simtire ar fi exprimabil in liniile fetei. Nimeni n-ar mai indrazni sa se priveasca in oglinda, caci o imagine groteasca si tragica in acelasi timp ar amesteca in contururile fizionomiei pete si dungi de sange, rani care nu pot fi inchise si siroaie de lacrimi care nu pot fi stapanite, As avea o voluptate plina de groaza sa vad cum izbucneste, in armonia comoda si superficiala de fiecare zi, un vulcan de sange, tasniri rosii ca focul si arzatoare ca deznadejdea, cum toate ranile fiintei noastre s-ar deschide iremediabil pentru a face din noi o eruptie sangeroasa. Numai atunci am pricepe si am apecia avantajele singuratatii, care ne face suferinta atat de muta si de inaccesibila. Intr-o eruptie sangeroasa, intr-un vulcan al fiintei noastre, intreg veninul supt din lucruri nu ar fi suficient pentru a otravi intreagaaceasta lume? Este atat venin, atata otrava in suferinta!"

"Caci pentru omul normal viata este o evidenta; numai bolnavul se incanta si o lauda, spre a nu se prabusi."

"Cel mai pervers sentimente este sentimentul mortii."

"Cum as vrea sa nu mai stiu nimic despre mine si despre lumea asta!"

"Grotescul neaga in mod esential clasicul, precum neaga orice idee de stil, de armonie sau de perfectie."

"Intr-o perspectiva adanca, fiecare pas in viata este un pas in moarte, iar amintirea nu este decat un semn de neant."

"Ochii omului vad in exterior ceea ce il framanta in interior."

"Sunt convins ca nu sunt absolut nimic in univers, dar simt ca singura existenta reala este a mea."

"Daca as fi sincer, ar trebui sa spun ca nu stiu de ce traiesc si de ce nu incetez sa traiesc."

"Daca cineva s-ar sacrifica pentru ca eu sa fiu fericit acum, atunci eu sunt mai nefericit decat el, fiindca nu inteleg sa-mi cladesc o existenta pe un cimitir."

"De ce actul sexual ii urmeaza tristetea, de ce dupa o betie formidabila sau dupa un paroxism dionisiac este trist? De ce marile bucurii aduc tristete? Fiindca odata cu elanul consumat in aceste excese mai ramane numai senzatia ireparabilului si sentimentul parasirii si al pierderii, care ating o intensitate, in ordinea negativa, dintre cele mai puternice. [...] Tristetea apare dupa toate fenomenele prin care viata pierde din ea insasi. Intensitatea ei este echivalenta pierderilor."

"Este o constatare pe care, spre regretul meu, o verific in fiecare clipa: nu pot fi fericiti decat oamenii care nu gandesc nimic, adica aceia care gandesc numai cat trebuie vietii. Caci a gandi numai cat trebuie vietii nu inseamna a gandi. Adevarata gandire seamana unui demon care tulbura sursele vietii, sau unei maladii ce afecteaza radacinile acestei vieti."

"Nu stiu ce e bine si ce e rau; ce e permis si ce nu e permis; nu pot condamna si nu pot lauda. Nu este niciun criteriu valabil in aceasta lume si nici un principiu consistent. Ma mira faptul ca unii se mai preocupa de teoria cunoasterii. Daca as fi sincer, ar trebui sa marturisesc ca putin imi pasa sde relativitatea cunoasterii noastre, caci lumea aceasta nu merita s-o cunosti."

"Si apoi, de ce sa ma chinuiasca ierarhia singuratatii? A fi singur, in orice fel, nu e destul?"

"Dau in scris, pentru toata lumea care va veni dupa mine, ca n-am in ce sa cred pe acest pamant si ca unica scapare este uitarea absoluta. As vrea sa uit de tot, sa ma uit cimplet, sa nu mai stiu nimic de mine si de lumea aceasta."

"De ce atatea probleme, discutii si suparari? De ce atata constiinta a mortii? Pana cand atata filozofie si atata gandire?"

"Am impresia ca numai eu sufar, ca toata suferinta acestei lumi s-a concentrat in mine, ca numai eu mai am dreptul la suferinta, desi imi dau seama ca exista suferinte si mai groaznice, ca poti sa mori cazand bucati de carne din tine, faramitandu-te sub propria ta privire, devenind iluzie in cea mai perfecta constienta."

"As vrea sa izbucnesc intr-o explozie radicala cu tot ce am in mine, cu toata energia si cu toate continuturile, sa curg, sa ma descompun si intr-o expresie nemijlocita, distrugerea mea sa fie opera mea, creatia, inspiratia mea. Sa ma realizez in distrugere, sa cresc in cea mai nebuna avantare pana dincolo de margini, si moartea mea sa fie triumful meu. As vrea sa ma topesc in lumea si lumea in mine, sa nastem in nebunia noastra un vis apocaliptic, straniu ca toate viziunile de sfarsit si magnific asemenea marilorcrepuscule. Din tesatura visului nostru sa creasca splendori enigmatice si umbre cuceritoare, forme ciudate si adancimi halucinante. Un joc de lumini si de intuneric sa imbrace sfarsitul intr-un decor fantasticsi o transfigurare cosmica sa ridice totul pana dincolo de orice rezistenta, cand avantul duce la nimic, iar formele plesnesc intr-o exaltare de agonie si incantare. Un foc total sa inghita lumea aceasta, si flacarile lui, mai insinuante decat zambetul de femeie si mai imateriale decat melancolia, sa provoace voluptati crepusculare, complicate ca moartea si fascinante ca neantul in cplipele de tristete."

"Tot ceea ce e profund in lumea aceasta nu poate rasari decat din boala."

"Femeile sunt niste nulitati simpatice. Cu cat te gandesti mai mult la ele, cu atat le intelegi mai putin."

"Caci nu ma simt atat de normal si de mediocru pentru a putea compatimi pe cineva."

"In lumea aceasta inca n-a murit nimeni de suferinta altuia. Iar acela care a zis ca moare pentru noi n-a murit, ci a fost omorat."

"As iubi o lume in care n-ar exista niciun criteriu, nicio forma, niciun principiu, o lume a absolutei indeterminari."

"In eternitate traiesti fara sa regreti si fara sa astepti ceva."

"Simt un gust amar de moarte si de neant in mine, care ma arde ca o otrava puternica. Sunt atat de trist, incat toate aspectele acestei lumi nu mai pot avea pentru mine nicio valoare."

"Ce rost are sa-i vorbesti de bucurie unui om care se afla intr-o imposibilitate organica de a se bucura?"

"Oamenii pretuiesc atat de putin singuratatea!"

"Cred ca forma cea mai esentiala a iubirii este iubirea dintre barbat si femeie, care este nu numai sexualitate, ci implica un complex intreg de stari afective, a caror fecunditate este destul de sesizabila."

"Viata este mult mai mediocra si mai fragmentara, in esenta sa, decat banuiesc oamenii."

"Barbatii care iubesc cu adevarat, cu o pasiune puternica, nu pot iubi in acelasi timp mai multe femei, ci numai una."

"Culmea extazului o atingi in senzatia finala, in care parca mori din cauza luminii si a intunericului."

" Nimeni nu gaseste un ablosut in afara, ci numai inauntru. Or, extazul, acest paroxism al interioritatii, nu reveleaza decat sclipiri si umbre interioare."

"Pentru ce nu plesnesc, pentru ce nu ma risipesc in bucati, pentru ce nu curg ca un izbor de munte? Nu este in mine atata energie pentru a cutremura lumea asta, nu este in mine atata nebunie incat sa dispara orice urma de claritate? Nu este singura mea bucurie bucuria haosului si nu este placerea mea avantul ce ma prabuseste? Nu sunt inaltuirile mele caderi si nu este explozia mea iubirea mea? Oare eu nu pot iubi decat distrugandu-ma? Cum de exista in iubirea mea atata neliniste, teama si nesiguranta? Sa fiu inchis complet pentru starile pure? Sa fie in iubirea mea atata otrava? Trebuie sa ma abandonez complet tuturor starilor, sa nu ma mai gandesc la ele si sa le traiesc cu el mai deplin exces. Nu m-am luptat si nu ma lupt destul cu moartea, sa-mi mai fie si Eros un dusman? De ce cand renaste iubirea in mine mi-e atat de frica, de ce imi vine sa inghit intreaga aceasta lume, pentru a opri cresterea iubirii mele? Miseria mea este de a voi sa fiu inselat in dragoste, pentru a avea motive in plus sa sufar. Nu mai in iubire poti vedea ce decazut esti. Caci acela care a privit moartea in fata mai poate iubi? Si-ar putea muri el din cauza iubirii?"

"Obsesiile se individualizeaza numai in insomnii, deoarece numai in ele se poate realiza prizonieratul intr-o forma de gandire sau de simtire."

"Insomnia este o realitate atat de mare incat imi vine sa ma intreb daca omul nu este un animal ce nu poate dormi."

"Este imposibil sa iubesti viata atunci cand nu poti dormi."

"Ma simt un om fara sens si nu-mi pare rau ca n-am niciun sens. Si de ce mi-ar parea rau, cand de haosul meu nu se poate alege decat haosul? In mine nu exista nicio vointa inspre forma, spre cristalizare, sau un ideal. De ce nu zbor, de ce nu-mi cresc aripi? Nu este in dorinta mea de zbor o fuga de existenta? Si n-as fugi de acest zbor cu toata existenta, cu tot ce e fiinta? Simt in mine atata fluiditate, incat ma mir cum de nu ma topesc si nu curg. As vrea ca fiinta mea sa se transforme intr-un fluviu cu ape tulburi si navalnice, care sa poarte numele meu si care sa curga ca o amenintare apocaliptica. Oare va stinge aceasta apa focul din mine, si focul din mine va evapora aceasta apa? In mine sunt numai aburi si scantei, inundatii de foc si incendii de apa."

"Este in mine atata confuzie, zapaceala si haos, incat nu stiu cum un suflet omenesc poate sa le suporte. Tot ce vreti gasiti in mine, absolut tot. Sunt o fiinta ramasa de la inceputul lumii, in care elementele nu s-au cristalizat si in care haosul initial isi joaca inca nebunia si involburarea lui. Eu sunt contradictia absoluta, paroxismul antinomiilor si limita incordarilor; in mine totul e posibil, caci eu sunt omul care voi rade in clipa suprema, in fata neantului absolut, voi rade in agonia finala, in clipa ultimei tristeti."

"N-a sosit timpul cand trebuie sa declaram razboi pe moarte si pe viata timpului? Si nu este timpul dusmanul nostru, al tuturora?"

"Gratia femeii tempereaza tragedia barbatului."

"...fiindca sentimentul unei pierderi ireparabile nu exista."

"Niciun animal nu-si bate joc de altul, asemanator pana la identitate cu el. Numai omul estwe capabil de atat autodispret."

"Ca si in fata ruinelor, in mizerie te doare vidul de umanitate, regretul ca oamenii nu schimba esential ceea ce este in putinta lor de a schimba."

"Crestinii n-au inteles nici acum ca Dumnezeu este mai departe de oameni decat oamenii de el. Imi inchipui un Dumnezeu plictisit pana dincolo de margini de acesti oameni care nu stiu decat sa ceara, un Dumnezeu exasperat de trivialitatea creatiei sale, dezgustat de pamant si de cer. Si-mi inchipui un Dumnezeu avantandu-se in neant, ca Isus de pe cruce..."

"Paradoxul infinitului este de a-ti da aceasta senzatie de apropiere de sfarsitul absolut si de a face, in acelasi timp imposibila aceasta apropiere. Caci infinitul nu duce la nimic."

"Ma gandesc plin de tristete cum trec oamenii pe langa ei, cum isi neglijeaza destinul si cum se consuma in platitudine. De ce nu ne-am incorda in fiecare moment, de ce nu am mari incontinuu luminile din noi sau ne-am ameti de adancimile intunericului? Nu trebuie sa dam o expresie infinita tuturor contingentelor noastre? De ce nu am scoate din durere tot ceea ce ea poate da, sau de ce n-am cultiva un zambet pana am ajunge la zona vitala din care el izvoraste? Cu totii aveam maini, dar nimeni nu se gandeste la cultivarea lor la atingerea unei expresivitati absolute prin delicatetea si nuantele sau pozitia lor. Ne place sa le admiram in pictura, sa vorbim de semnificatia lor, dar suntem incapabili sa le dam expresie in propria noastra persoana, sa le facem revelatoare pentru toata agitatia noastra launtrica. Sa ai o mana fantomatica, o mana transparenta, ca un reflex imaterial, o mana nervoasa, incordata pana la ultima crispatie. Sau, daca nu, o mana grea, amenintatoare, dura si infioratoare. Prezenta mainilor, aratarea lor sa fie mai mult decat un discurs, mai mult decat un planset, un zambet sau o rugaciune. Caci mainile pot avea ochi, acolo unde ochii vad in interior. Expresivitatea absoluta, fruct al unei continue transfigurari, al unei neincetate primeniri launtrice cu focuri nestinse si cu valuri agitate, cu vibratii infinite si pulsatii irezistibile, va face din prezenta noastra un centru de iradiere mai puternic decar soarele. Si nu numai mainile dar si fata, si tot ce ne individualizeaza sa atinga aceasta forma de expresivitate, in care tot ce are fiinta noastra specific se adanceste pana dincolo de margini. Sunt oameni a caror simpla prezenta este pentru altii un surmenaj, o oboseala adanca sau o iluminare. In orice caz, prezenta lor este fecunda, hotaratoare, caci raspandeste o fluiditate insesizabila care te asimileaza si te duprinde ca in niste mreje imateriale. Pentru astfel de oameni nu exista goluri, vacuitati sau discontinuitati, ci o comuniune, o participare, rezultate din acea neincetate transfigurare in care culmile sunt nu numai ameteli, ci si voluptati. Trebuie insa atata framantare, atata energie de interiorizare pentru a te putea exterioriza intr-o prezenta hotaratoare, incat luminile transfigurarii te-ar putea arde si distruge iremediabil. Si n-ar fi suprema transfigurare, in aceasta moarte de lumina si de foc?"

"Daca ar exista un zeu al tristetii, lui nu i-ar putea creste decat aripi negre si grele, pentru a zbura nu inspre ceruri, ci in infern."

"Sa muncesti pentru ca sa traiesti, iata o fatalitate care la om e mai dureroasa decat la animal."

"Munca este negatia eternitatii. [...] Munca inseamna periferie."

"Ma atrag departatile, ma atrage marele gol, proiectat din mine asupra firii. Un gol ce se ridica din stomac pana la creier, trecand prin toate organele si membrele ca un fluid usor si impalpabil, ca o insesizabila palpaire interna. Si nu stiu de ce, in intinderea progresiva a acestui gol, in marirea neincetata a acestui vid crescand in infinit, simt prezenta misterioasa si inexplicabila a celor mai cintrare sentimente care agita sufletul omenesc. Sunt fericit si nefericit in acelasi timp, incerc simultan exaltarea si depresiunea, ma domina disperarea si voluptatea in cea mai contradictorie dintre toate armoniile posibile. Sa fie vagul departarilor, nostalgia dupa virginitati cosmice, dupa singuratati fantomale si misterioase? Ma domina un sentiment muzical al departarilor, vibratii de melancolie infinita si cu ritm de extaz in singuratate, cu priviri difuze pe inaltimi de cer si cu tristetea inaltimilor proprii. Cum sa gasesc un triumf in marele gol, in atractia nelamurita pentru departarilor cosmice? Ma vad singur, in mijlocul unui peisaj nemarginit, sorbind prin toti porii aromele singuratatii, incantat de reverie extatica a melancoliei, indepartand contururile ca pentru a face si mai ciudate departarile, traind euforia si nelinistea apocalipsului. Sunt atat de vesel si de trist, incat lacrimile din mine au in acelasi timp reflexe de cer si de infern. Pentru bucuria tristetii mele, as vrea sa nu mai existe moarte pe acest pamant, a carei fatalitate este atat de groaznica in tristetea pura si adevarata."

"Oboseala si dezgustul de viata fac din orice lacrima o mare de planset, din orice intristare o suma de tristeti iremediabile, din orice durere un colos de suferinte."

"Sa fie oare pentru noi existenta un exil si neantul o patrie?"

"Pentru animal, viata e totul; pentru om, ea este un semn de intrebare. Si acest semn de intrebare este un final, caci omul n-a primit pana acum niciun raspuns intrebarilor lui si nu va primi niciodata, deoarece viata nu numai ca n-ar niciun sens, dar nici nu poate avea unul."

" - Pentru ce nu scriu femeile? Fiindca ele pot plange oricand."

" - Eu nu am idei, ci obsesii. Idei poate avea oricine. Nimeni nu s-a prabusit din cauza ideilor."

" - Excesul de subiectivism, la oamenii care n-au ajuns la credinta, nu poate duce decat la megalomanie sau la autodenigrare. Cand te preocupi de tine insuti nu poti ajunge decat sa te iubesti sau sa te urasti dincolo de orice masura. In amandoua felurile, te lichidezi inainte de vreme. Nu e subiectivism acela ce nu te face Dumnezeu sau Satana."

"Este introzitor cand te gandesti ca dupa moarte iti sunt definitiv pierdute o zi cu soare, un zambet sau un prieten; dar este de o mie de ori mai ingrozitor sa fi pierdut, deja traind, toate aceste, sa poti spune despre tot ce ai auzit si vazut: niciodata, niciodata! Este ca intr-o absurda calatorie interna, care te-a separat radical de lucruri, desi prezenta ta fizica se afla in imediata lor apropiere."

"Cum pot sa admit ca eu nu sunt facut pentru viata, cand in realitate viata nu este facuta pentru mine? Caci s-ar putea foarte bine ca in alte forme de viata, in forme cu totul diferite de acele in care sunt condamnat sa traiesc, eu sa pot fi fericit si incantat, dominat de voluptati pe care ceilalti nici nu le-ar banui? De ce sa ma sacrific in gand, de ce in ordinea conceptibilului sa nu admit ca eu m-as putea potrivi intr-o alta forma de viata, intr-o alta alcatuire de existenta? Si atunci, de ce sa nu gasesc toata vina in aceasta viata, iar nu in mine? Ar trebui mai putin ireparabil si mai multa absurditate axcestei lumi, pentru ca sa se poata schimba. Absurditatea ei de pana acum depaseste cu prea putin platitudinea, pentru a-mi ingadui cea mai redusa iluzie. As putea crede in aceasta lume cand ea s-ar schimba pentru mine. Sunt prea orgolioasa pentru a vedea raul din lume in raul din mine. Eu insa nu ma voi schimba niciodata dupa aceasta lume."

"Dupa ce te-ai framantat ca un nebun sa rezolvi toate problemele, dupa ce te-ai chinuit pe culmi, cand ar trebui sa dai raspunsurile supreme sfarsesti prin a gasi in tacere singura realitate si singura forma de expresie, si cine nu sfarseste in tacere inseamna ca n-a vazut totul."

2 comentarii: