† Intre doua extreme.

I'm speechless~!

Am o senzatie de greata pentru mine cand patesc asta. Nu e greata aia obisnuita pe care o ai la stomac; e ca un fum gros ce-ti intra fortat pe nari atunci cand vrei sa respiri aer curat pentru ca involuntar tu il tragi. Si-ti face rau. Iti incetineste concentrarea, iti face ploapele sa nu se mai inchida, iti face ochii sa lacrimeze intr-una si incet-incet pune stapanire pe tine dar te lasa, totusi, sa te chinui in fortele proprii, sa nu fii capabil de nimic insa sa-ti dai seama de prea multe.
; nu mai functioneaza.

Si devine stresanta intrebarea "ce-ai patit?".
Iar daca nu vrei sa raspunzi la ea devine si mai stresanta.
Un prieten e bun atunci cand tace cand tu plangi.

[Si toti sar cu gura la faza asta.]

Dar am o intrebare, daca n-ai avea "prieteni", ce-ai face?

Ai nevoie de o persoana care sa-ti futa creierii cand vrei sa fii altfel, macar pentru cateva minute?
Ai nevoie de un stalp vorbitor in momentele alea?
Ai nevoie de doua maini care sa traga de tine, cica spre realitate?
Ai nevoie?


NU.

In momentele alea n-ai nevoie de nimic, nici macar de aer. Intreaga ta fiinta cere liniste.

Durerea este echivalenta cu Bucuria cum Dragostea este echivalenta cu Dezamagirea.



toate visele odata aruncate
au iesit
palma-n palma
sa ma-ntampine pe mine.

prinse-n cuie de par ruginit
pe frunte le-a curs roua
si noaptea
plecand undeva
au adormit.