Mărturisire
am şters orice cuvânt
şi l-am înlocuit cu zâmbete,
cu ochii mei căprui
din care ies visele,
şi prin care mă-nalţ, aştept şi plâng
alte cuvinte.
mi-am şters regretele,
după care încă suspin,
profitând de oamenii pe care nu-i ştiu,
spărgând oglinzi în umbre negre
aşa cum sparg dorinţele...
astup neajunsurile,
hrănindu-le prin amintiri
cu feţe triste şi umbrite,
de adevăruri neadevărate
de vorbe false,
închise-n mine,
şi ca ultimă scăpare
promit cele mai nedemne sentimente.
încă nu te-am uitat!
________________________________________________
Poezia a fost scris undeva prin vara lui 2009, cred... scotand la iveala sentimente pe care le simt in momentul de fata.
[ am impresia ca se repeta ceva, in mine, dar nu stiu ce ]
legat de ultimul vers... nu uităm niciodată nimic, rămâne acolo totul în cuta pandorei chiar dacă avem impresia că nu mai ştim ce am făcut cu o zi în urmă.
RăspundețiȘtergerepoezia nu e rea, se spune că repetiţia e doar antenţionarea destinului că nu am învăţat o lecţie!
în rest, numai bine! :)
multumesc mult pentru reply >:D<
RăspundețiȘtergere