luni, 10 mai 2010

† mărturisire




Mărturisire

am şters orice cuvânt
şi l-am înlocuit cu zâmbete,
cu ochii mei căprui
din care ies visele,
şi prin care mă-nalţ, aştept şi plâng
alte cuvinte.

mi-am şters regretele,
după care încă suspin,
profitând de oamenii pe care nu-i ştiu,
spărgând oglinzi în umbre negre
aşa cum sparg dorinţele...

astup neajunsurile,
hrănindu-le prin amintiri
cu feţe triste şi umbrite,
de adevăruri neadevărate
de vorbe false,
închise-n mine,
şi ca ultimă scăpare
promit cele mai nedemne sentimente.

încă nu te-am uitat!
________________________________________________

Poezia a fost scris undeva prin vara lui 2009, cred... scotand la iveala sentimente pe care le simt in momentul de fata.

[ am impresia ca se repeta ceva, in mine, dar nu stiu ce ]

2 comentarii:

  1. legat de ultimul vers... nu uităm niciodată nimic, rămâne acolo totul în cuta pandorei chiar dacă avem impresia că nu mai ştim ce am făcut cu o zi în urmă.

    poezia nu e rea, se spune că repetiţia e doar antenţionarea destinului că nu am învăţat o lecţie!

    în rest, numai bine! :)

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc mult pentru reply >:D<

    RăspundețiȘtergere